Verificator de fișiere hi-res și lossless: ce conține de fapt fișierul?
Fișierul tău de 96 sau 192 kHz vine dintr-o înregistrare de 44,1 kHz mărită în sus? Pune fișierul aici și unealta citește unde se oprește energia din spectru, nu ce spune antetul. Un fișier făcut dintr-o sursă de 44,1 sau 48 kHz se oprește de obicei brusc la limita Nyquist a sursei, fără nimic deasupra. Spectrul este o dovadă despre cum a fost făcut fișierul, iar rezultatul spune cât de puternică e dovada. Unealta mai verifică dacă un fișier de 24 de biți folosește cu adevărat cei 24 de biți, măsoară sonoritatea (LUFS), vârful real și raportul vârf–sonoritate, citește antetul fișierelor DSD și verifică un album întreg. Totul se întâmplă în browser: fișierele nu pleacă de pe dispozitiv.
Fișier A · de verificat
Trage aici un fișier sau un album
MP3, FLAC, WAV, AAC, OGG, AIFF, ALAC, DSD · alege mai multe fișiere pentru un album
Fișier B · referință (opțional)
Suprapune două spectre în grafic
Nu ai un fișier la îndemână? Încearcă un demo (generat aici, nu se descarcă nimic):
Demo-urile sunt zgomot cu o formă spectrală aleasă de noi, nu muzică; arată doar cum se citește spectrul.
Toată analiza e locală. Fișierele nu părăsesc dispozitivul.
Rezultat
În așteptarea unui fișier
Pune un fișier audio mai sus ca să-l verifici.
Cum citești spectrul
- Ce cauți
- Un fișier hi-res nativ (96 sau 192 kHz) arată adesea energie peste 22 kHz, care scade treptat cu frecvența, cum se întâmplă cu microfoanele și instrumentele. Contează forma capătului de sus: o pantă sau un perete.
- Peretele
- Un fișier mărit în sus dintr-o sursă de 44,1 sau 48 kHz are o cădere aproape verticală chiar sub 22,05 sau 24 kHz, filtrul anti-aliasing al sursei, și nimic deasupra. Unealta numește o tăiere abruptă când nivelul scade cu 25 dB sau mai mult într-un kilohertz, ceva ce nicio atenuare acustică nu face.
- Ce nu poate dovedi
- Un spectru nu poate dovedi cum a fost făcut un fișier. O înregistrare nativă de 96 kHz al cărei microfon se oprește sub 22 kHz nu are nici ea ultrasunete, iar un filtru digital abrupt la masterizare lasă același perete ca o conversie în sus. Procesarea aplicată după o conversie poate pune energie nouă peste 22 kHz. De aceea rezultatul numește dovada (conținut ultrasonic găsit, fără conținut ultrasonic, sursă de rată mai mică probabilă) și nu spune niciodată că un fișier e autentic sau fals.
- Chiar dacă e real
- Un fișier cu conținut real peste 22 kHz nu sună automat mai bine decât un 16/44,1 bine masterizat. Calitatea masterului contează mai mult decât formatul.
Analizele mele
Fiecare fișier verificat apare aici automat. Se păstrează doar pe acest dispozitiv, doar numele și rezultatul (nu audio).
Nicio analiză încă.
Ideile din spatele controalelor
- Frecvența Nyquist
- Jumătate din rata de eșantionare și plafonul absolut pentru ce poate conține un fișier: 22,05 kHz la CD, 48 kHz la 96 kHz.
- Perete (brick wall)
- O cădere aproape verticală în spectru, fără nimic deasupra. Caracteristică materialului mărit în sus și unui filtru digital abrupt de la masterizare.
- Urme ale pierderilor
- Tăierea pe care o lasă un codec, adesea între 16 și 20 kHz, plus goluri unde benzile slabe au fost aruncate. Se văd și după conversia într-un container fără pierderi.
- Spectru cu reținerea maximului
- Nivelul în funcție de frecvență pe tot fișierul, păstrând cea mai mare valoare citită pentru fiecare frecvență, deci energia de oriunde din fișier apare. Desenează forma ultimei octave, unde stau toate indiciile.
- Biți de umplutură
- Un fișier de 24 de biți ale cărui ultimi 8 biți sunt zero în fiecare eșantion: audio de 16 biți mutat în sus, mai mare și la fel de puțin detaliat. Spre deosebire de spectru, care dă dovezi, asta e aritmetică, deci e prezentat ca o constatare.
- Sonoritate și PLR
- Sonoritatea integrată, în LUFS, e nivelul după care serviciile de streaming egalizează piesele. Raportul vârf–sonoritate arată cât se ridică vârful real peste ea: limitarea mai puternică ridică sonoritatea și scade PLR, deci un remaster strivit apare lângă original.
Greșeli frecvente
- Să ai încredere în antetul fișierului. Rata și adâncimea de biți descriu containerul, iar re-codarea le rescrie pe amândouă fără să adauge conținut.
- Să iei extensia FLAC drept dovadă de proveniență. Compresia fără pierderi a unei surse cu pierderi rămâne o sursă cu pierderi.
- Să aștepți conținut până la Nyquist într-un fișier hi-res autentic. Majoritatea înregistrărilor reale coboară mult mai devreme: contează forma coborârii, nu cât ajunge.
- Să crezi că o diferență vizibilă e și audibilă. Unealta răspunde ce e în fișier, nu dacă ai auzi diferența.
Ce nu poate spune această unealtă
- Unealta citește audio, iar audio nu poate stabili cum a fost făcut un fișier. O înregistrare nativă filtrată la 20 kHz la masterizare arată ca una mărită în sus, iar procesarea de după o conversie poate adăuga energie nouă peste 22 kHz.
- Rata și adâncimea de biți descriu plicul, nu înregistrarea. Un master 16/44,1 bine făcut bate oricând unul hi-res prost făcut.
- Browserul decodează fișierul: dacă nu acceptă rata fișierului, rezultatul se poate referi la o versiune convertită (unealta te avertizează).
- Pragurile (−90 dBFS pentru conținut, 25 dB într-un kilohertz pentru perete, 15–24,5 kHz pentru o sursă cu rată mai mică) sunt alese de proiect și nu provin dintr-un standard.
- DSD: citim doar antetul; fluxul de 1 bit nu e decodat. Nu am încercat unealta pe fișiere reale în afara demo-urilor și a testelor automate.
De unde vin formulele
- RFC 9639: Free Lossless Audio Codec (FLAC) — Blocul STREAMINFO din care citim rata și adâncimea declarate (antetul a fost citit din memorie, nu comparat cu textul standardului).
- W3C Web Audio API — Decodarea cu decodeAudioData și fereastra Blackman (alfa 0,16) folosită la spectru; adaptarea e a noastră.
- Stanford CCRMA: Sampling theorem — De ce un fișier eșantionat nu poate conține nimic peste jumătate din rata de eșantionare.
- ITU-R BS.1770-4 — Ponderarea K, pragurile și vârful real din care vin LUFS și dBTP; coeficienții sunt proiectați după parametrii publicați și verificați pe sinusul de referință (−3,01 LUFS), standardul nu a fost deschis.
- EBU Tech 3342 — Intervalul de sonoritate: sonoritate pe 3 s, cu praguri, percentila 95 minus percentila 10 (din memorie).
Întrebări frecvente
Cum recunosc un fișier hi-res mărit în sus?
Caută un perete: spectrul cade abrupt la 22 sau 24 kHz și nu mai e nimic deasupra, deși fișierul declară 96 sau 192 kHz. Nu e o dovadă sigură; e un indiciu cu o putere pe care unealta o spune.
Fișierul meu se încarcă undeva?
Nu. Se decodează și se analizează în browser. Nu există niciun punct de încărcare pentru audio.
De ce nu primesc un verdict de tip autentic sau fals?
Pentru că spectrul nu poate dovedi asta. Rezultatul numește dovada găsită și cât de puternică este.
Un FLAC e mereu fără pierderi?
Formatul este, dar poate conține o sursă cu pierderi. O tăiere abruptă între 16 și 20 kHz într-un FLAC e un semn de avertizare.
Ce înseamnă biți de umplutură?
Un fișier de 24 de biți în care ultimii 8 biți sunt zero peste tot: audio de 16 biți mutat în sus. Mai mare, dar nu mai detaliat.